I Wait No More

Just like I always do, I find myself sitting alone again,
same bench and park… same women and same men
all walk along. None minds me as I dream away.
None tries to understand me in any single way.

I sit alone because the person that I’m waiting for
only comes once a lifetime. And though I shout for her
she never seems to hear me calling out her name.
But in the end it makes no difference just the same.

I’m tired of this feeling. I’m tired of the same old me
that haunts me and will never ever let me be.
Do I want to keep waiting and miss out on the rest?
No more! Today I take this burden off my chest.

So, take your time, I am not waiting for you anymore.
I’ll just lie still until you come. And, what is more,
I’ll try to taste the greatest things that life may offer
and make it so that I’ll no longer have to suffer.

Dincolo de nori

Asculti intruna tot aceeasi trista melodie
a vremurilor ce-au trecut si nu or sa mai vie…
Si esti distrus. Se vede-n ochii tai, din departare,
ca oricat vrei si-oricat incerci,  nu le poti da uitare.

Dar merita atata truda pentru ce-a trecut?
E bine, crezi, sa te tot macini, abatut,
cand stii prea bine ca nu te-ajuta chiar deloc
si ca oricate incercari te-aduc tot in acelasi loc?

Mai bine lasa… respir-adanc, si uita ce a fost.
Mai bine nu-ti mai plangi de mila ca un prost.
Priveste pasarile-n aer, cum ciripesc usor;
gandeste-te ce-ar fi sa lenevesti pe-un nor.

Treci peste nori chiar si du-te pan’ la cer.
Sa vezi ca nu exista doar furtuni si ger.
Priveste stelele… si, de vezi una cazatoare,
doreste-ti sa dispara ce e rau si ce te doare.

Se spune ca ce vrei cu-adevarat se va-mplini…
Mi-a spus si mie cineva asta-ntr-o zi
si am crezut-o. Incearca, dar, sa iti doresti
sa scapi de ce a fost, sa poti iar sa iubesti.

Dus de vant

Pasind rapid spre ceea ce credeam a fi iubire
m-am departat incet de ce conta de fapt mai mult
si am ajuns doar ca un fir de iarba printre alte fire,
un suflet slab ce-si duce gandul dupa vant.

Si am crescut asa, cu fruntea catre soare,
sperand ca intr-o zi s-ajung si eu maret ca el,
cu vise ce ma transformau cand intr-o floare
cand chiar si-n arbori, sau altele la fel.

Oh, sa fiu un arbore si eu, ce vise mai aveam.
S-adapostesc la umbra mea pe trecatorul istovit,
sa-l odihnesc, sa-l protejez. Cate puteam
sa fac de as fi fost si eu un arbore afurisit.

Mai mult, veneau si oameni care, neatenti,
nu se uitau si ma striveau. Cu greu, apoi,
mai reuseam sa iert neghiobii insolenti
in timp ce-abia puteam sa ma ridic iar din noroi.

Nu stiu ce ma faceam, sincer iti zic, de nu erau
pe langa mine toti: doar ierburi pe-un pamant,
prietenii mei. Cu ei cantam cand ei cantau
toti, impreuna, toti leganati de-acelasi dulce vant.

De-atunci din iarba am crescut din nou in om.
Nu am nevoie sa ajung la soare sa traiesc,
nici sa fiu floare, sau vreun afurisit de pom
sa fac doar umbra toata ziua si sa innebunesc.

Desigur, pot fi calcat iar in picioare si acum.
Pot fi tarat prin tot noroiul ce ar putea sa fie.
Dar stiu ca ma ajuti orice ar fi, oriunde si oricum,
si pentru asta am sa-ti fiu, la fel, prieten pe vecie.

Ma las, deci, dus de vant, chiar ca un fir de iarba.
Daca astfel te-as pierde, renunt sa vreau mai mult.
Promit de-acum incolo sa nu mai spun o vorba
Din ce-a fost in trecut. Ma las, deci, dus de vant.

Touch

Rolling my eyes over what seems to be mirrific
I lose myself, surprised by such a sweet delight.
My fingers test the field in search of the terrific
And all I do is tremble. I’m caught by such a fright.

I fear that, even though now i am extatic
and nothing else around seems to be there,
you’ll wake up soon and all the magic
will go away. And I will know not why or where.

You look so peaceful as you sleep! So sweet…
And at this time of night, I know at least this much,
Should you wake up and our eyes just meet
All I could say is: “Your skin is lovely to the touch”.

I’m sorry

Surrounded by a multitude of fears
I rest my eyes…
and as I sit beneath the darkest sky
I wonder what comes next
and what I am supposed to come up with
the next time i see you.

Should I carry on
pretending that it all is just a game
and that my touch
upon your skin
is nothing but a friendly touch?

Should I carry on
smiling and laughing
letting you win the silly games we play?

I’m sorry…

You’re not something you just let go to
you’re not just someone else you meet
and then decide
that all is just another day of fun
another day of smiling in the sun
you’re not just someone else
you fall in love with.

I’m sorry…

I’ll let you win again.
perhaps using both of my hands
is still too big an advantage.
Ok, then, fine.
A single hand is all I need,
as long as there’s a smile upon your face.

Regardless of whatever I may feel
I still remain alone.
This sky tonight
stands for my confident in pain
in sorrow and in grief.

Just a couple of stars on the sky tonight…
the rest must have taken refuge
in your eyes….
they shine so bright, damn it!

You, me and strawberries

You’re sleeping.
Allow my touch to be the one that wakes you up
And let me give you shivers as I slowly drop
My fingertips upon your soft and tender lips
And as I kiss you from your neck down to your hips.

You’re waking up
You take my hand and press it up against your face
And you raise yours and then your fingers, full of grace,
Run downwards from my mouth onto my chest,
As every inch of my whole body’s at its best.

Good morning,
I say, kissing your hand, looking into your eyes,
Those two amazing gates that lead towards the skies.
“I’ve brought you strawberries, quite good, though just a few
But not even by far as tasty or as good as you!”

Armonie

Pierdut e tot în jurul meu; oriunde-i amăgire

Şi dor; prea mult amar, amor, tristeţe şi pustie

Dreptate nu mai e de mult, nici cred c-o să mai fie

Nu e nici just, nu e frumos, valoare, nici iubire.  

 

Doar tu, a lumii mele singură speranţă vie

Mai poţi salva ce-i omenesc din ce nenorocire

S-a abătut asupra mea. Alunec spre pieire

Cu fiecare gând, cuvânt, ce nu ti-l dărui ţie.

 

Căci numai tu poţi să mă-ndrepţi spre mântuire

Mort sunt, dar doar ce simt mai poate să mă-nvie

Iubindu-te, mai pot spera în ceruri nemurire.

 

Doar simpla ta prezenţă sufletul mi-l îmbie

Pustiul ce domnea-n pustiu acum e fericire

Căci tu faci tot ce-i rău în jur să fie armonie.   

Îmi pare rău

Întinse degetele, să-i atingă părul moale.

Dar tremurau

Și trist, îi căuta căldura ochilor într-una.

Dorea să strige, dar vorbe nu veneau, niciuna,

Ci se pierdeau.

 

Când ea plecă, îi reveni în cale

Și se priveau.

Trecură, parcă, ani până-i luă mâna

Și-o sărută cum n-a mai sărutat vreuna…

Dar tot tăceau.

 

Îi spuse:  ”Îmi pare rău!” și o privi cu jale.

Iar se priveau.

Dar ea zâmbi acum, trăgându-și mâna

Și îi sări în brațe iar ca-ntotdeauna.

Iar se iubeau.

Sonet durerii

Plâng norii, de durere nu mai poate-ntreaga lume

Se plimbă cu aripi de înger printre oameni dorul,

S-a dus de lângă noi un suflet brav și-n ceruri corul

Cel îngeresc dureri alină dup-așa un nume.

 

Am vrea să-nlăturăm din ale noastre gânduri norul

Ce înnegrește chair și ale mării albe spume

Să dăm uitării și această nouă-a sorții glume

Ce-n inimile noastre mai rea e ca omorul.

 

Gândurilor noastre, Doamne, le dă un țel anume,

Bătuți suntem de soartă; îndrumă-ți, dar, poporul;

La ăst mormânt să plângem, salvând al său renume.

 

Așa cum noapte piere, să ridicăm covorul

Gândirilor nefaste. Iubirea să ne-ndrume;

Acum e într-un loc mai bun; acum e cu Păstorul.

Tremur

Aud.
Râs cristalin ce-n jurul meu adie
și-mi gâdilă urechile, mă-mbie,
aromă dulce ce avea să fie
deliciu printre sunete ce-nvie
și ce trezesc în mine mare bucurie
și-aruncă-n jurul meu doar armonie.

Văd.
În fața mea doi aștri-n strălucire,
făclii arzând, văpaie-n izbucnire.
Stele, căzute parcă din neștire
și adunate laolaltă-n nesfârșire
în profunzime fără de ieșire,
se pierd în ochii tăi, în fericire.

Simt.
Mi-e sufletul cuprins de o plăcere
ce nu știa vreodată c-o va cere
de la o viață tot trăită în tăcere,
urlând-acum din toată-a lui putere
că tot ce-a fost până acum acră durere
subit, s-a transformat în dulce miere.

Și tremur.